Victoria Cazacu a declarat că nu-și va depune mandatul de deputat

Biroul Permanent Național al PAS anunță despre excluderea din partid a Victoriei Cazacu.

Totodată, formațiunea solicită repetat depunerea mandatului primit de la alegătorii PAS în scrutinul parlamentar din iulie 2021.

”PAS și-a asumat lupta împotriva corupției drept principiu de bază și nu va tolera asemenea cazuri în interiorul partidului”, se arată într-un comunicat al partidului.

”CNA a informat despre percheziții la Aeroport într-un dosar de corupție și luare de mită care vizează fiica unei deputate din Parlament. Chiar dacă această persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii de judecată, asemenea cazuri umbresc și subminează lupta noastră împotriva corupției.

Depunerea mandatului de către deputata Victoria Cazacu este necesară în asemenea circumstanțe. De asemenea, fracțiunea parlamentară a PAS va întreprinde toate măsurile pentru excluderea deputatei din organele parlamentare și din fracțiune. Corupția este o amenințare gravă la adresa țării noastre și nu vom tolera asemenea cazuri”, este declarația anterioară a lui Igor Grosu, președintele PAS.

Victoria Cazacu a spus Europei Libere că excluderea ei din partid a venit ca reacție la refuzul de a-și depune mandatul de deputat la solicitarea președintelui Parlamentului și liderului PAS, Igor Grosu.

Ea susține că fiica sa nu a fost reținută și a amintit despre importanța prezumției nevinovăției. Cazacu spune că nu-și va depune mandatul și va rămâne deputat neafiliat ”până la elucidarea tuturor circumstanțelor”.

„Nu voi da curs tentativelor de denigrare și intimidare”, a spus deputatul.

În data de 1 aprilie, Igor Grosu a spus că printre inspectorii vamali de la Aeroportul Internațional Chișinău cercetați într-un dosar de corupție ar fi și fiica deputatului Victoria Cazacu.

În urma unor percheziții, în acea zi au fost reținuți trei inspectori vamali, bănuiți că primeau de la pasageri între 50 și 1 000 de dolari mită pentru a le permite să treacă vama fără a-și declara bunurile. Alți patru, inclusiv fiul deputatului socialist Radu Mudreac, sunt cercetați în stare de libertate în același dosar.

Profesoară de istorie, Cazacu a fost șefă a Serviciului de asistență psihopedagogică și a Direcției învățământ din raionul Ocnița. A obținut primul său mandat de deputat pe listele PAS în iulie 2021. În aprilie 2022, a fost aleasă președinte a organizației teritoriale PAS Ocnița.

Total
0
Shares
Total
0
Share