VIDEO // A încercat să scape de urmărire, dar s-a izbit cu mașina într-un echipaj INSP

Un echipaj al poliției de patrulare din Chișinău, care efectua un raid în Găgăuzia a fost implicat într-un accident rutier, informează Echipa.md

Totul a avut loc în data de 19 iunie, în jurul orei 20.00, în satul Cazaclia.

Cu puțin timp înainte de producerea accidentului, în sat ar fi sosit două echipaje ale poliției din direcția Taracliei și trei echipaje – din direcția orașului Ceadâr-Lunga.

Mașinile de poliție se deplasau în întâmpinarea, patrulând teritoriul.

Atenția echipajelor care patrulau din direcția Taracliei a atras-o un automobil de model Honda CRV. Oamenii legi iau decis să oprească mașina pentru verificări, șoferul însă ar fi ignorat cerințele inspectorilor și a încercat să fugă de la fața locului. În acel moment, alte echipaje de poliție i-ar fi blocat calea, iar șoferul nu reușise să frâneze și s-a izbit în unul dintre autospecialele poliției.

La volan se afla un locuitor al satului Cazaclia. Rezultatul etilotestului a arătat o concentrație neînsemnată de alcool, 0.11 mg/l, ceea ce se încadrează în limitele admise, concentrația maximă până la care nu se aplică pedeapsă fiind de 0.15 mg/l.

Acum el riscă o amendă usturătoare pentru că nu a somat la cerințele legale. Mai mult, pentru că a accidentat mașina poliției, adică a adus prejudiciu statului, șoferul riscă să rămână fără permis de conducere.

Citește și: FOTO // Șofer depistat de INSP în timp ce transporta ilegal 3750 de pachete de țigări

Total
0
Shares
 
Total
0
Share