VIDEO // Accident TERIBIL pe o autostradă din Italia! Patru români, printre care doi copii, au murit

Un accident extrem de grav a avut loc, vineri, pe o autostradă din Italia. Patru români, membri ai aceleiaşi familii, au murit, iar alte șapte au fost rănite, conform La Reppublica, citat de Libertatea.ro

Accidentul a avut loc pe autostrada A1, între Arezzo şi Monte San Savino. Mașina în care se aflau cei opt români – patru copii, însoţiţi de părinţi şi de bunicii din partea tatălui – s-a ciocnit de un TIR, iar apoi s-a izbit de un alt autoturism. Doi copii, o fetiță de 10 luni şi un băiat de 10 ani, şi bunicii lor, au murit în accident.

Mama micuților şi ceilalţi doi copii ai familiei, de 8 şi 13 ani, au fost transportați la spital, împreună cu alte trei persoane care se aflau în celelalte vehicule implicate în accident.

Autostrada a fost închisă timp de mai multe ore, în urma acestui eveniment tragic. Tatăl copiilor, care se afla la volan, a fost găsit de polițiști și de medici lângă mașină, plângând și strigând numele copiilor și ale părinților săi. După accident, românul în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost dus la audieri. Apoi, acesta a fost arestat.

Conform presei din Italia, care citează surse din cadrul anchetei pe care autoritățile italiene au deschis-o în acest caz, accidentul a avut loc din cauza faptului că românul a adormit la volan. Acesta a pierdut controlul direcției pe o bucată de drum drept, în timp ce condițiile de trafic erau foarte bune.

Polițiștii și medicii care au ajuns la locul tragediei au povestit că nu au văzut niciodată asemenea scene șocante, trupurile victimelor fiind aruncate pe toată autostrada.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share