Deputata PSRM Adela Răileanu a luat cuvântul în plenul Parlamentului în contextul demisiei lui Nicolae Botgros din funcția de deputat, îndemnând colegii să-l aplaude, moment în care deputații s-au ridicat în picioare.
„Deși, ori de câte ori în această sală apreciem și aplaudăm oameni frumoși ai acestei țări, dar și oaspeți veniți de peste hotare, cred că astăzi merită aplauzele noastre și un mare maestru, care a decis să renunțe la mandatul de deputat, a ales să facă cea mai frumoasă politică: politica culturii și a muzicii. Vreau, maestre, să vă doresc succes și să ne uniți prin muzică. Multă sănătate! Respect, maestre!”, a declarat Adela Răileanu.
”N-aș putea decât să vă spun un singur lucru, pe care mi-l doresc de mult să-l vorbesc, să vă spun cine sunt eu aici, stând în acest fotoliu. Fotoliul ăsta este un fotoliu pentru oameni care au să vină, o să mă înlocuiască și o să facă poate un pic mai mult decât ceea ce am făcut eu. Eu, timp de 49 de ani, n-am putut să fac nimic decât să dirijez Orchestra Lăutarii, să aduc în lume cele mai mari succese, cele mai frumoase succese, pentru cei care, în arta noastră, vin în urma noastră, copiii, nepoții și toată lumea.
Aici eu am văzut mai multe lucruri și am învățat niște lucruri pe care nu le-am știut nici în viața mea. Dar vreau să mulțumesc, electoratului, cel care ne-a votat și ne-a pus în frunte ca țara noastră să n-ajungă acolo unde nu trebuia să ajungă. Să ajungem în Europa, să ajungem în țările cele frumoase, civilizate, unde suntem noi toți, cu toții, cu gândul.
Eu vreau să ajungem acolo unde noi ne-am pus de gând să ajungem frumos, cu toată lumea. Vă doresc sănătate, vă doresc succes, vă doresc tot ce e mai frumos pe lumea asta. În primul rând, prietenie, cât mai multă prietenie, omenie și tot ce e mai scump. Mai frumos decât omenia și prietenia nu există.
Eu vă doresc acest lucru, să fiți împreună, să faceți lucruri frumoase, ca țara noastră să înflorească”, a declarat Nicolae Botgros.
Demisia lui Nicolae Botgros urmează să fie examinată în plen, după ce cererea oficială a fost depusă anterior.




1 Informație relevantă
Puteți comenta pe Facebook.