VIDEO // Adrian Albu, deputat: CNA a devenit o bâtă politică în lupta cu opoziția

 

Ieri, în cadrul audierii Raportului de activitate al Centrului Național Anticorupție pentru anul 2022, Adrian Albu, deputat BCS, membru al Comisiei parlamentare pentru securitatea națională, apărare şi ordine publică a indicat asupra mai multor lacune în activitatea CNA.

În special, legiuitorul s-a referit la faptul că CNA, la fel ca și alte organe de drept a devenit o bâtă politică în mâniile guvernării care, ulterior ar putea lovi în cei care astăzi sunt la putere.

”Cel mai straniu este că mulți deputați nici nu realizează că odată cu finisarea mandatului, aceasta bâtă politica va lucra împotriva lor. Și atunci când se pun întrebări ce trebuie să facă plenul Parlamentului ca această instituție să fie eficientă – răspunsul este simplu – să eliminăm politicul din instituțiile de forță. Lăsați-i să lucreze profesionist, fără implicarea politicului, fără aducerea membrilor sau cetățenilor loiali la conducerea acestei instituții”, a subliniat Albu.

Deputatul a remarcat că decizia de a ieși cu o luare de cuvânt pe acest subiect a fost determinată de epizodul pe care l-a urmărit astăzi în parcarea Parlamentului. Este vorba despre încercarea șefului CNA, de a lăsa mașina în parcarea Parlamentului, dar a fost preîntâmpinat de ofițerul de protecție, că acest lucru este contrar regulamentului Parlamentului. După un sunet dat mai sus, ofițerul a primit indicația de a-i permite lui Iulian Rusu să se parcheze contrar Regulamentului.

În acest context, Adrian Albu și-a exprimat neîncrederea că CNA va putea sta la straja legii în timp ce încalcă cele mai minuscule norme legale.

Pe final, Adrian Albu și-a exprimat regretul că deși mulți actori politici, indică asupra multiplelor fărădelegi și păcate pe care le are guvernarea, instituțiile de forță aleg să se ocupe de opoziție.

Total
0
Shares
Total
0
Share