VIDEO // Alexandr Berlinschii, deputat PN, a discutat cu președintele Albaniei, aflat în vizită oficială în Republica Moldova

Alexandr Berlinschii, deputatul Partidului Nostru, președintele Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Albania, a participat astăzi la întrevederea oficială cu Bajram Begaj, președintele Republicii Albania, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor, părțile au abordat subiecte ce țin de consolidarea relațiilor moldo-albaneze, sprijinul reciproc în procesul de integrare europeană, precum și dezvoltarea cooperării politice și instituționale dintre cele două state.

Un accent aparte a fost pus pe dimensiunea parlamentară a cooperării bilaterale.

„În Parlamentul Republicii Moldova funcționează Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Albania, pe care am onoarea să îl prezidez, iar speranța noastră este ca, în perioada următoare, să fie constituit un grup similar și în Parlamentul Albaniei. Republica Moldova și Albania împărtășesc aceeași viziune europeană și aceleași valori democratice. Sunt convins că această vizită va deschide o nouă etapă în cooperarea dintre parlamentele și statele noastre”, a declarat Alexandr Berlinschii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share