Întreprinderea Moldtelecom ar urma să fie divizată în două componente, astfel încât partea comercială, care aduce profit, să fie supusă privatizării, iar cealaltă, care implică investiții, să rămână în gestiunea statului. Despre acest lucru a anunțat fostul ministru de Interne, Andrei Năstase, care susține că anume aceasta este logica modificărilor la legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, votată în 25 iulie de majoritatea PAS, care permite Guvernului să adopte așa-numitele „decizii protocolare”.
„Guvernarea își face legislație specială pentru a ascunde anumite decizii. Se folosesc de acest lucru pentru privatizări obscure. Nu este un secret că, începând cu 5 iulie 2024, Guvernul, și-a modificat propriul regulament, sfidând grosolan Constituția prin eludarea publicării în Monitorul Oficial a hotărârilor sale. Aceste noi documente ale Guvernului sunt numite acum „decizii protocolare”. Cel mai important este faptul că aceste așa-numite acte ale Guvernului permit celor de la guvernare să adopte hotărâri ascunse, care nu vor fi publicate și despre care cetățenii nu vor afla, decât după mulți ani de zile, așa cum s-a întâmplat cu furtul miliardului, spălătoria de miliarde prin justiția și băncile din Moldova, precum și alte scheme ilegale”, a declarat Andrei Năstase, într-un mesaj video, postat pe rețelele de socializare.
Acesta a mai dezvăluit că, în 23 iulie, șeful APP, Roman Cojuhari, a prezentat Guvernului avizul asupra unui amendament al unui deputat PAS, care viza înstrăinarea unor active ale Moldtelecom.
Aviz APP – 23.07.2024 by Agenția de Presă TELEGRAPH.MD
„În acest aviz, acesta a strecurat informația că S.A. „Moldtelecom” urmează să fie divizat în două componente, iar partea comercială (care aduce profit) urmează să fie supusă privatizării, ceea ce aduce costuri și cheltuieli pentru stat, nu se privatizează. Schemă ca și cea recentă cu transmiterea în locațiune a spațiilor comerciale ale Aeroportului, acestea, la fel, aducând profit”, a menționat Năstase.
El a mai precizat că în cadrul Guvernului nu au existat obiecții în legătură cu acest fapt și că, după aprobare, documentul a fost remis Parlamentului sub formă de „decizie protocolară”, din care a fost exclusă o parte din informația din aviz care nu s-a dorit a fi cunoscută de publicul larg, inclusiv planul privatizării Moldtelecomului.
„Deci, Guvernul, după ce a aprobat oficial un aviz la un amendament, l-a modificat după bunul plac al cuiva, nu l-a publicat în Monitorul Oficial și, pe ascuns, a încercat să ducă manipuleze atât cetățenii, opoziția parlamentară și extraparlamentară, dar și pe o parte din deputații PAS, transformați într-o mașinărie de vot. Îndemn toată lumea la vigilență, să nu mai lăsăm corupții să ne fure țara, așa cum au făcut-o mereu”, a adăugat Andrei Năstase.