VIDEO // Au încercat să stranguleze un taximetrist. Doi tineri au fost reținuți pentru tentativă de omor

Doi tineri de 18 și 25 de ani au fost reținuți fiind suspectați de tentativă de omor. Aceștia, în aprilie, ar fi atacat un taximetrist și au intenționat să-l stranguleze.

Victima, un bărbat de 55 de ani, care activează ca taximetrist, a comunicat polițiștilor că în noaptea de 23 aprilie curent a primit o comandă de a transporta două persoane din Chișinău spre Strășeni. În apropierea localității Negrești, unul dintre pasageri a solicitat stoparea automobilului, apoi i-ar fi aplicat șoferului o lovitură cu o sticlă în regiunea capului și au intenționat să-l stranguleze cu o centură.

Bărbatul a opus rezistență și a reușit să scape de suspecții care, au fugit într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de polițiștii din Strășeni, cu suportul ofițerilor de investigație din cadrul INI, sub conducerea procuraturii Strășeni suspecții au fost localizați și reținuți.

Bănuiții sunt originari din raioanele Rîșcani și Sîngerei, iar unul dintre ei nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru furt, jaf și huliganism.

Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare aceștia riscă închisoare de la 10 la 15 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share