VIDEO // Avocat britanic: Am identificat o serie de aspecte îngrijorătoare privind mecanismul de obținere a probelor împotriva lui Ilan Șor

Drepturile lui Ilan Șor la un proces echitabil în Republica Moldova sunt încălcate flagrant în Republica Moldova. Despre asta au declarat astăzi avocații președintelui Partidului „ȘOR”, într-o conferință de presă. Ei au reclamat că justiția capturată îi împiedică să-și desfășoare activitatea în mod liber, prin introducerea lor în așa-zise „liste Magnițki”, prin care îi presează să rupă relațiile cu clientul.

Pentru a opri aceste fărădelegi, Ilan Șor a cooptat în apărarea sa o companie de avocatură din Marea Britanie. Este vorba de BCL Solicitors LLP, a treia din regat, după numărul proceselor câștigate.

Potrivit avocatului Aureliu Colenco, în acest moment, este imposibil de a asigura o apărare eficientă și liberă a lui Ilan Șor în instanțele de judecată din Republica Moldova. „Numeroasele numiri dubioase în justiție, încălcarea normelor procesuale de către instanțele judecătorești la examinarea cauzei lui Ilan Șor, inegalitatea armelor în fața instanțelor judecătorești, când avocații sunt puși în situații defavorabile în raport cu procurorii, încălcarea drepturilor avocaților și ale inculpatului, încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, respingerea abuzivă a interogării martorilor apărării au dus la faptul că, la insistenta avocaților, a fost contractată compania de avocați din Marea Britanie. Avocații moldoveni spera că, în legătură cu participarea avocaților din Marea Britanie, va fi pus capăt tuturor acestor fărădelegi și va fi asigurat un acces legal la o justiție independentă”, a specificat Aureliu Colenco.

La rândul său, reprezentantul companiei BCL Solicitors LLP, David Brazil Shaul, a declarat că îl va consilia și reprezenta pe Ilan Șor în procesul care se desfășoară în Republica Moldova, inclusiv în apărarea sa față de acuzațiile conținute în rechizitoriu. De asemenea, el urmează să se asigure că drepturile omului lui Ilan Șor sunt respectate și protejate.

„Rolul nostru constă în identificarea, combaterea și întreprinderea măsurilor pentru a contesta încălcarea drepturilor sale, în temeiul Convenției Europene pentru Drepturile Omului și altor tratate internaționale la care Moldova este parte. Această instrucțiune ne cere să întreprindem o revizuire cuprinzătoare a dosarului, care se rezumă la numeroase volume de materiale. Această activitate este în curs de desfășurare”, a declarat David Brazil Shaul.

El a mai spus că, deși se află acum la o etapă relativ incipientă de examinare a materialelor, a identificat o serie de aspecte îngrijorătoare, în special în ceea ce privește mecanismul prin care au fost obținute și utilizate probele împotriva lui Ilan Șor.

„Având în vedere amploarea și complexitatea acestui caz, vom solicita instanței o scurtă amânare a procedurilor, pentru a avea timp să analizăm dosarul și să pregătim observațiile în numele clientului nostru”, a mai spus David Brazil Shaul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share