Traian Băsescu a fost invitatul Nataliei Morari, la emisiunea „Politica”, de la postul de televiziune TV8. În cadrul acestei emisiuni, fostul președinte al României a declarat că Uniunea Europeană va relua finanțarea Republicii Moldova imediat după alegerea unui Guvern, oricare nu ar fi acesta.
Fostul șef al statului de la București a spus Nataliei Morari că nu contează din ce partide va fi compus viitorul Guvern, chiar dacă, anterior blocul ACUM a declarat că Uniunea Europeană va oferi finanțare doar în cazul în care această formațiune se va regăsi în viitorul Executiv.
„Cel mai important lucru este ca alegerile parlamentare să fie declarate corecte. Ce a rezultat din alegeri, este treaba cetățenilor Republicii Moldova. Țara are nevoie de stabilitate, de instalarea unui Guvern aprobat de Parlament. Pentru a relua dialogul și programele trebuie să existe un Executiv.” a spus Băsescu în emisiunea de ieri.
Băsescu îndeamnă deputații să facă orice formă de Guvern, doar ca să readucă stabilitatea în țară, ca aceasta să revină în stare de funcționare. La un moment dat, Natalia Morari l-a întrebat pe Băsescu, dacă „în cazul formării unui guvern minoritar compus doar din deputați socialiști, se va oferi sau nu finanțare? „
Traian Băsescu, a declarat că singura condiție a Uniunii Europene este ca acel Guvern, să fie votat de către Parlament. „Chiar și un Guvern minoritar poate să treacă prin parlament, chiar dacă, nu este de dorit să fie investit un guvern minoritar.” a mai declarat Traian Băsescu.
Amintim că în cadrul unui interviul pentru Radio Europa Liberă, Maia Sandu a declarat că, blocul ACUM este singura forță politică din Parlament, capabilă să obțină finanțare din Occident. Această declarație a fost făcută în contextul lobării unui guvern minoritar compus din membrii blocului ACUM.