Banca Națională a Moldovei (BNM) a lansat un nou material video explicativ, în cadrul campaniei de informare privind integrarea europeană, care prezintă avantajele armonizării legislației naționale cu standardele Uniunii Europene în domeniul serviciilor financiare.
Inițiativa vine în contextul negocierilor de aderare la UE, în care capitolul „Servicii financiare” este esențial. Scopul materialului este de a răspunde întrebărilor cetățenilor și de a evidenția beneficiile concrete ale reformelor, precum servicii bancare mai transparente, securitate sporită la plăți electronice și protecția datelor conform normelor europene.
Potrivit guvernatoarei BNM, Anca Dragu, instituția are un rol-cheie în acest proces și este ferm angajată în adoptarea standardelor europene, pentru a oferi cetățenilor o experiență modernă și sigură în utilizarea serviciilor financiare.
BNM coordonează cu Uniunea Europeană negocierile pe trei capitole: libera circulație a capitalului, serviciile financiare și politica economică și monetară, contribuind astfel la modernizarea și stabilitatea sistemului financiar moldovenesc.