În cadrul dezbaterilor asupra moțiunii de cenzură împotriva ministrului Energiei, deputatul PSRM Bogdan Țîrdea a susținut un discurs dur, acuzând guvernarea că a împins Republica Moldova în rândul țărilor cu cele mai mari tarife din regiune.
„Ați auzit ce spune ministrul? Că tarifele pot fi majorate retroactiv, dar nu pot fi scăzute. Că e bine să depinzi de gaz scump și e rău să depinzi de gaz ieftin. Că avem 35% energie regenerabilă – dar, cu toate acestea, trebuie să majorăm prețul la lumină. Vă bateți joc de oameni?”, a declarat Țîrdea.
Deputatul a amintit că în 2021 actuala guvernare critica un tarif de 4 lei pentru un metru cub de gaz, considerându-l exagerat. După modificarea formulei de calcul, tariful a ajuns la aproape 30 de lei în 2022. „Spuneați că este prețul libertății. În realitate, este prețul incompetenței și al schemelor. În ianuarie 2021 energia electrică costa 1,51 lei/kWh. În decembrie 2022 a ajuns la 5,90 lei/kWh. Cine răspunde pentru această explozie a tarifelor?”, a întrebat deputatul.
Potrivit datelor invocate în plen, în perioada 2023–2025, moldovenii ar fi plătit cu peste 544 milioane de dolari mai mult pentru gazele naturale comparativ cu media Uniunii Europene. În 2025, în timp ce prețurile gazelor scădeau în UE, în Republica Moldova prețul de achiziție ar fi fost cu aproximativ 26% peste media europeană.
Țîrdea a comparat prețurile la gaze în 2025 (echivalent în lei moldovenești), subliniind că în Republica Moldova tariful ajunge la 17,6 lei, în timp ce în Letonia este 15,9 lei, în România – 12,5 lei, iar în state precum Armenia (6,6 lei), Georgia (3,5 lei), Belarus (2,7 lei), Rusia (1,8 lei), Azerbaidjan (1,3 lei) sau Kazahstan (1,2 lei) este de câteva ori mai mic. „Vi se pare normal ca cea mai săracă țară din Europa să plătească aproape cele mai mari tarife la gaze din regiune?”, a întrebat deputatul.
Deputatul a criticat și renunțarea la energia electrică de la Cuciurgan, unde prețul ar fi fost de 67 USD/MWh, în favoarea unor achiziții mai scumpe din Ucraina și România. „Ați renunțat la energia mai ieftină și ați ales variante mai scumpe. Cine plătește diferența? Cetățenii.”
Țîrdea a amintit că în 2024 guvernarea a promis că gazele și energia electrică nu se vor scumpi, însă imediat după alegeri au urmat majorări de 27% la gaze (din 1 decembrie 2024) și de 75% la energia electrică (din ianuarie 2025). Totodată, a acuzat reducerea compensațiilor pentru consumatori la gaze și căldură și anularea acestora la energia electrică.
În final, deputatul a adresat întrebări directe guvernării: De ce nu publicați prețurile reale de achiziție la gaze? De ce ați transferat tranzitul gazelor către Vestmoldtransgaz, iar ulterior tariful de tranzit a fost majorat de trei ori? Vi se pare normal ca bătrânii să înghețe în case? De ce sunt presați să plece din funcție cei care inițiază dosare privind achizițiile din sectorul energetic?
„Ați venit la putere spunând că veți proteja oamenii. Ați ajuns să protejați tarifele. Pentru această politică trebuie să vă asumați răspunderea. Domnule ministru – demisia.”



