Ieri, 6 iulie, președintele AUR din Republica Moldova, Boris Volosatîi, a participat la o acțiune de comemorare a victimelor deportărilor staliniste, desfășurată la Memorialul „Trenul Durerii” de pe Aleea Gării din Chișinău. În prezența colegilor de partid și a simpatizanților, el a depus flori și a discutat cu urmași ai celor deportați în 1949.
„E o zi tragică pentru toți românii din Basarabia pentru că în 1949 puterea sovietică a luat decizia de a decapita intelectualitatea și gospodarii din acest ținut, ducându-i în deșerturile Siberiei și ale Kazahstanului”, a declarat Boris Volosatîi.
Acesta a subliniat că românii deportați și-au păstrat demnitatea chiar și în exil: „Dar și acolo acești oameni au demonstrat că sunt gospodari, și-au făcut casele lor și gospodăriile lor.”
Liderul AUR a făcut apel la memorie și cunoaștere istorică: „Mă bucură mult că, deși cu durere, oamenii își aduc aminte de acele timpuri și învață ce înseamnă 5-6 iulie pentru românii din Basarabia. Cea mai tragică zi din istoria neamului nostru.”
Pe 6 iulie sunt comemorate victimele celui mai mare val de deportări din Basarabia. În 1949, regimul sovietic a trimis forțat în Siberia și Kazahstan peste 36.000 de persoane, inclusiv mii de copii.