(video) Briefingul săptămânal PDM, Ministrul Finanțelor: Republica Moldova va primi bani din două finanţări total diferite

octavian armasu, pdm, guvernul filip, reforme pro-europene

Republica Moldova va primi bani din două finanţări total diferite. Este vorba despre Acordul privind asistența macrofinanciara, semnat pe 23 noiembrie 2017, la Bruxelles de către Pavel Filip, şi despre suportul bugetar care va fi alocat Republicii Moldova până la sfârșitul anului curent pentru realizarea a patru programe prevăzute în bugetul pentru 2017.

Aceste precizări au fost făcute de ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, după şedinţa săptămânală a PDM (video mai jos).

“Pentru asistența macrofinanciară, Moldova a semnat documentele oficiale săptămâna trecută, la Bruxelles. A fost încheiată o înțelegere care prevede suma de 100 de milioane pentru Republica Moldova, dintre care 40 milioane grant și împrumut de 60 de milioane. Această sumă e împărţită în trei tranşe. Banii vor eliberați pe măsura realizării obiectivelor de către Guvern și Parlament. Condiţiile impuse coincid cu agenda de reforme, stabilite de Guvern, ce ţin de instutuţiile statului, lupta cu corupţia, îmbunătăţirea situaţiei în sistemul bancar, etc”, a declarat Armaşu.

“Cealaltă finanţare este un suport bugetar, sub formă de granturi care se achită în funcţie de cum au fost evaluate reformele implementate. Până la sfârşitul anului Moldova va primi 21,5 milioane de euro pentru următoarele programe: liberalizarea vizelor, liberalizarea comerțului, reforma finanțelor publice și reforma Poliției. Reformele au fost realizate în 2016”, a precizat ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu.

Ministrul Finanţelor a mai declarat că dacă guvernările anterioare primeau uneori banii în avans de la UE, dar apoi s-a dovedit ca nu de fiecare dată și-au făcut treaba, această guvernare în frunte cu Vlad Plahotniuc trebuie mai întâi să livreze rezultate, apoi vin și banii.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share