Președintele Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că Republica Moldova trebuie să renunțe la disputele politice interne și să își definească o strategie de dezvoltare pe termen lung, bazată pe atragerea investițiilor și valorificarea interesului marilor puteri pentru regiune.
Fostul procuror anticorupție afirmă că neutralitatea țării și poziția sa strategică trebuie transformate în avantaje economice, iar autoritățile ar trebui să coopereze cu toți partenerii externi în interesul dezvoltării naționale.
”În timp ce marile puteri ale lumii își definesc viitorul prin tehnologii, piețe, industrie și inteligență artificială, Republica Moldova trebuie să-și răspundă la o întrebare esențială: ce loc vrem să ocupăm în lume peste 10 ani?
Astăzi, SUA, China, Uniunea Europeană și alte centre globale investesc masiv în infrastructură, educație, producție și capital uman. Ele se pregătesc pentru viitor. Noi însă riscăm să rămânem blocați în conflicte politice mărunte, în timp ce oportunități uriașe trec pe lângă noi.
Republica Moldova trebuie să decidă ce vrea să fie: o țară din care oamenii continuă să plece sau o țară care atrage investiții, creează locuri de muncă, dezvoltă producția și oferă cetățenilor motive să rămână acasă.
Avem avantaje reale: poziție strategică între piețe, potențial agricol, posibilități logistice, resurse umane capabile, deschidere pentru proiecte tehnologice și educaționale, dar și un statut de neutralitate care poate deveni un instrument de cooperare, nu doar o formulă politică.
Țările mici reușesc atunci când știu să transforme interesul internațional în dezvoltare națională.
De aceea, Republica Moldova trebuie să folosească inteligent interesul Chinei, al SUA, al Europei și al altor parteneri pentru propria economie, pentru investiții și pentru întoarcerea oamenilor acasă.
Fereastra oportunităților nu rămâne deschisă pentru totdeauna”, este declarația publicată de Victoria Furtună, lider politic.



