VIDEO // Cetățean rus, reținut în Bălți pentru producerea și vânzarea drogurilor de peste 1,2 milioane lei

Sub supravegherea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a fost reținut un cetățean rus, care dirija producerea drogurilor într-un laborator dedicat din Bălți și vânzarea lor pe internet.

Activitatea infracțională a acestuia a fost documentată de către Inspectoratul Național de Investigații și Direcția Generală Urmărire Penală ale Inspectoratului General al Poliției, în toamna lui 2021, iar reținerea acestuia a avut loc cu sprijinul angajaților „Fulger.”

Potrivit estimărilor preliminare, valoarea drogurilor pe piața neagră depășește suma de 1,24 milioane lei. Pe lângă drogurile de tip mefedronă (drog similar cu ecstasy), oamenii legii au ridicat și materie primă pentru producerea acestora. Suplimentar, urmare a perchezițiilor, de la acesta au fost ridicate 200 pachețele autosigilante pentru depozitarea și vânzarea drogurilor, peste 10 cartele bancare, 15 cartele telefonice, precum și cinci telefoane mobile folosite la comiterea infracțiunii.

Ulterior reținerii acestuia, procurorii PCCOCS i-au prezentat învinuirea și au obținut în instanța de judecată plasarea acestuia în arest preventiv, pentru desfășurarea obiectivă a investigațiilor. Procurorii urmează să solicite și aplicarea sechestrului asupra apartamentului acestuia, în valoare de peste un milion de lei, pe care-l deține în proprietate de peste un an de zile.

Autoritatea de investigație anunță faptul că, potrivit materialelor dosarului penal, învinuitul a prestat servicii de mercenariat în structurile paramilitare din regiuni separatiste. Activitatea infracțională pe acest segment urmează să fie investigată într-o procedură separată.

Anterior reținerii cetățeanului rus, în luna august a acestui an, a fost reținut un alt membru al acestui grup infracțional, după o captură de droguri în valoare estimativă de 600.000 lei. În privința acestuia, procurorii au trimis în judecată dosarul penal, iar în curând urmează să fie pronunțată sentința.

Atât învinuitul, cât și inculpatul sunt considerați nevinovați, potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.

Total
0
Shares
Total
0
Share