Chiril Gaburici împreună cu președintele Parlamentului, Andrian Candu au mers astăzi, pe șantierul de construcție a Complexului Arena Chişinău, pentru a verifica cum decurg lucrările și pentru a se convinge că muncitorii vor reuși să finalizeze proiectul la termen stabilit. Potrivit lui Chiril Gaburici, complexul va avea un impact pozitiv imediat asupra economiei țării, acesta va aduce turiști, venituri atât la bugetul local, dar și la cel de stat.
„Mă bucur să văd că se muncește mult și cu dedicație, la acest moment avem deja realizate 20 la sută din lucrări. Trebuie să respectăm întocmai termenii stabiliți, pentru ca pe 14 octombrie 2019 să tăiem panglica Arenei Chișinău și să oferim astfel, posibilitatea tuturor sportivilor, și nu doar, șă se antreneze în aceste săli performante, create special pentru ei”, a menționat Chiril Gaburici.
Zilnic, pe șantier muncesc peste 200 de oameni, aceștia afirmă cu încredere că vor finisa lucrările la timp și vor bucura cetățenii țării cu un complex sportiv frumos. „Majoritatea specialiștilor care lucrează aici cu noi sunt cetățeni turci, prin intermediul lor acumulăm și noi experiență precum și tactici noi în materie de construcție”, a precizat șeful de șantier, Vitalie Vieru.
Totodată, Chiril Gaburici a mulțumit tuturor pentru muncă și implicare activă, „Încrederea pe care o primim de la oameni ne motivează pe noi să fim concentrați și să livrăm rezultate cetățenilor noștri, iar „Chișinău Arena” este încă un exemplu de fapte, nu de vorbe!
Chișinău Arena este construită printr-un parteneriat public-privat, cu o capacitate de până la 5.000 de locuri și spații generoase pentru activități sportive, culturale, zonă de antrenamente, piscină olimpică, club de tenis, precum și expoziții, conferințe și întruniri.