Președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a surprins publicul cu declarațiile făcute imediat după eliberarea lui Filat. Potrivit lui Chirtoacă, eliberat ar trebui acum și Platon, supranumit și raiderul Nr.1 din CSI.
„Judecata asta nu a fost corectă, în ceea ce-l privește pe Filat, iar eu am spus de mulți ani de zile că Filat trebuie eliberat. Eliberat trebuie și Veaceslav Platon, doar că nu prin metoda care s-a făcut astăzi.”, a declarat Chirtoacă.
Chiar dacă într-o democrație puterile din stat sunt separate, iar politicul nu are dreptul să intervină în actul justiției, Chirtoacă a declarat că dacă dânsul era la guvernare, atunci cerea eliberarea lui Filat, Platon și alții condamnați pe timpul guvernării PDM.
„E păcat că acum nu și-a asumat nimeni răspunderea, nici Dodon și nici Maia Sandu. Eu dacă eram, îmi asumam răspunderea și declaram imediat după ce a plecat Plahotniuc că Filat, Platon, Bolboceanu și alții trebuie eliberați, sentințele anulate și luat procesul de la capăt.”, a mai punctat liderul PL.
Amintim că Vlad Filat a fost eliberat ieri din penitenciarul numărul 13. Tot acolo își ispășește pedeapsa și Veaceslav Platon, care este bănuit că ar fi fost implicat în Laundromatul rusesc, dar și furtul miliardului.
Citește și: (doc) Încheierea de judecată prin care a fost eliberat Vlad Filat. Decizia este cu drept de atac