Trei arme de vânătoare deținute ilegal, 65 de cartușe, un telefon mobil și cinci persoane depistate la vânătoare ilegală în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Leova.
Acum o zi în rezultatul verificărilor cu ajutorul sistemului de aeronavă fără pilot la bord au fost surprinse cinci persoane, de gen masculin, care se aflau la vânătoare ilegală.
La fața locului, polițiștii de frontieră au descoperit două persoane fără acte de identitate asupra lor.
În fapt bărbații au fost identificați ca fiind cetățeni moldoveni de 33 și 39 ani, locuitori ai raionului Hîncești.
Totodată, în urma celor declarate de cei doi, grupa de intervenție a Poliției de Frontieră a identificat și celelalte trei persoane care s-au eschivat de la locul faptei.
Ca urmare, au fost ridicate trei arme cu țeavă lisă, utilizate în acțiunile ilegale, 65 de cartușe de diferit calibru, un telefon mobil, două rucsacuri care conțineau cartușele de vânătoare și un fazan, vânat ilegal.
La audieri, persoanele au recunoscut că se aflau la vânătoare ilegală.
Cazul va fi transmis și cercetat după competența structurilor abilitate în domeniu.