Ofițerii de investigații de la Ciocana au identificat şi reţinut cinci tineri, suspectați de comiterea a cel puțin două furturi de telefoane mobile din magazine specializate.
Aceștia au acționat pe parcursul lunilor octombrie-decembrie, iar în magazine intrau pe timp de noapte, prin deteriorarea gemurilor. Bănuiții, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, sunt originari din Chișinău, Criuleni și Strășeni.
Ambele cazuri ar fi fost comise în Vadul lui Vodă, de unde ar fi sustras 23 de telefoane mobile și bani.
Suma prejudiciului cauzat a fost estimată la 200 000 de lei.
La domiciliile acestora, polițiștii au depistat și ridicat o parte din telefoanele furate, restul fiind deja vândute.
Persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Polițiștii întreprind acțiuni pentru stabilirea complicității suspecților și în alte cazuri comise pe teritoriul capitalei.