VIDEO // Cum comentează Dorin Recean deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană de către Federația Rusă

Premierul Dorin Recean a comentat decizia Republicii Moldova de a exprima protest Federației Ruse pentru deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană a țării noastre:

„Republica Moldova întotdeauna solicită să fie respectată și corespunzător, asta înseamnă respect față de cetățenii țării noastre.

(…) Statul acționează acolo unde poate să controleze mediul și corespunzător, nu vom admite să fie încălcări pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale. În rest, așa cum am spus, nota de protest a fost înaintată ambasadorului rus.

Și încă o dată repet, toată lumea trebuie să respecte statul Republica Moldova și prin aceasta cetățenii Republicii Moldova”, a spus premierul Dorin Recean.

Reamintim, că MAE a calificat decizia Federației Ruse ca sfidătoare la adresa normelor și principiilor dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Autoritățile continuă să evalueze situația și vor informa adițional despre alte decizii ce se impun.

Total
0
Shares
Total
0
Share