(Video) Curtea Constituțională va examina o nouă sesizare privind suspendarea Președintelui Dodon!

Curtea Constituțională va examina o sesizare privind suspendarea Președintelui Dodon, andrian candu, partidul democrat, pdm psrm, partidul socialistilor, plahotniuc

Președintele Igor Dodon ar putea fi din nou suspendat temporar din funcție. Curtea Constituțională va examina, astăzi, sesizarea depusă în acest sens de democrații Andrian Candu și Sergiu Sîrbu, scrie Agora.

Igor Dodon ar putea fi suspendat din cauza refuzului de a promulga patru legi aprobate de Parlament, care se referă la construcția Ambasadei SUA pe terenul fostului Stadion Republican, sărbătorirea pe 9 mai a Zilei Europei, la noul Cod al Audiovizualului, dar și la reforma Departamentului Trupelor de Carabinieri, care urmează să se transforme în Inspectoratul General al Carabinierilor.
 

Totuși, șeful statului urmează să semneze astăzi decretul de numire în funcție a noului ministru de Finanțe, propus de premierul Pavel Filip. Este vorba de secretarul general de stat de la Finanțe, Ion Chicu.

Dacă Înalta Curtea va decide ca Președintele Dodon să fie suspendat, aceasta va fi a 5-a oară. Amintim că președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că Dodon prin acțiunile sale ar încălca Constituția (legea supremă în stat), iar pentru asta riscă în general să fie demis din funcție (vedeți video mai jos).

Total
0
Shares
Total
0
Share