Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a efectuat o vizită în satul Hîrbovăț, raionul Anenii Noi, unde, împreună cu Igor Curbet, consilier local al Partidului Nostru, și Andrei Berzoi, consilier raional, a participat la o ședință de lucru dedicată construcției unui segment important de drum din localitate. Întâlnirea a avut loc la sediul Primăriei, la inițiativa mai multor aleși locali, și a fost condusă de primarul localității. La discuții au participat liderul reprezentanții companiilor implicate în executarea lucrărilor de reparație, precum și agenți economici din zonă afectați direct de situația creată.
„În cadrul discuțiilor au fost analizate dificultățile tehnice și logistice care îngreunează desfășurarea lucrărilor, dar și soluțiile care pot accelera finalizarea acestui proiect atât de important pentru locuitori”, anunță Alexandr Berlinschii.
Una dintre propunerile înaintate vizează inițierea unor discuții în cadrul Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra politicii de reintegrare, privind posibilitatea utilizării unui sector de drum alternativ, aflat în prezent în afara controlului autorităților constituționale. Potrivit participanților, utilizarea acestei rute de ocolire ar putea permite continuarea lucrărilor în condiții mai bune, reducerea presiunii asupra infrastructurii locale și finalizarea proiectului într-un termen mai scurt.
„Consider că statul este obligat să ofere suport real atât agenților economici, cât și locuitorilor din localitate, pentru a crea condiții optime de dezvoltare și pentru implementarea proiectelor de infrastructură atât de necesare comunităților noastre. Problemele oamenilor trebuie discutate direct în teritoriu, împreună cu autoritățile locale și toți cei implicați, pentru a identifica soluții concrete și eficiente”, este mesajul transmis de către Alexandr Berlinschii în contextul vizitei.



