VIDEO // Detalii de la PCCOCS: Au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție în municipiul Chișinău

La 15 ianuarie 2026, sub conducerea PCCOCS, ofițerii Serviciului Vamal au pus în aplicare patru mandate de percheziție în municipiul Chișinău, în cadrul unei cauze penale inițiate pe faptul contrabandei, prevăzută de art. 248 din Codul penal al Republicii Moldova.

Potrivit materialelor cauzei, un grup de persoane, format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, aflate în curs de identificare, ar fi acționat de comun acord cu factori de decizie ai unui agent economic specializat în dezmembrarea mijloacelor de transport pe teritoriul Republicii Moldova. Membrii grupului și-ar fi distribuit rolurile, acționând concertat, cu scopul obținerii de profit ilicit.

Conform schemei investigate, mijloace de transport înmatriculate în alte state, în special din țările Uniunii Europene, ar fi fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aparent cu respectarea procedurilor legale, după care, cu încălcarea prevederilor vamale, acestea ar fi fost dezmembrate și comercializate, în vederea eludării obligațiilor fiscale și bugetare. Valoarea cumulativă a bunurilor vizate depășește 8 000 de unități convenționale, urmând a fi stabilită cu exactitate.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul, precum și peste 100 de unități de transport, atât în stare funcțională, cât și dezmembrate parțial.

În prezent, doi bănuiți, de 34 și 45 de ani sunt cercetați în cadrul cauzei penale.

La moment, sunt desfășurate acțiuni suplimentare de urmărire penală, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate.

Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share