VIDEO // Doi bărbați și două femei, cercetați penal, într-o schemă ilegală cu arvune de 1 500 000 lei pentru două apartamente din Chișinău

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice, cei de urmărire penală a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, anunță cercetarea a patru persoane, într-o schemă de vânzare a două apartamente din Chișinău, pentru care au primit ilegal arvune de circa 1,5 milioane lei, de la trei cumpărători, în aprilie-septembrie 2023.

Liderul schemei este un fost deținut, care-și ispășise pedeapsa pentru mai multe infracțiuni, inclusiv pentru scheme de înșelare a persoanelor. Recent, acesta tocmai fusese eliberat din Penitenciarul nr. 9-Pruncul, timp de două săptămâni, înainte să fie reținut și plasat în Penitenciarul nr.13-Chișinău, în acest dosar penal. Acesta l-a contactat pe un amic de-al său mai vechi de la libertate, care a pus pe roate schema, după care au implicat și cele două femei în schemă.

Mai exact, una dintre femei ar fi fost contactată în luna mai de către un proprietar de apartament din sectorul Botanica al capitalei, dintr-o casă nouă, cu suprafața de aproape 100 m/2. Ulterior, amicul deținutului și femeia care comunica cu proprietarul apartamentului ar fi convins un potențial cumpărător, pe care l-au ademenit cu un preț puțin mai redus decât cel de piață. Apoi, aceștia l-ar fi înșelat precum că dacă nu le achită o arvună de 30 000 euro, l-ar putea vinde altor cumpărători din lunga listă de așteptare.

Ulterior, aceeași schemă au aplicat-o și față de alte două victime, dintre care uneia i-ar fi propus un alt apartament (dintr-o altă casă nouă din vecinătatea apropiată), de la care au luat arvune de zeci de mii de euro, totalizate la aproximativ 1 500 000 lei.
La solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS), în privința fostului deținut și amicului său a fost aplicat arestul pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Acum, cele două femei au fost invitate de oamenii legii pentru prezentarea bănuielii de implicare în această escrocherie.

Investigațiile continuă, timp în care cei patru beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share