(Video) Două minore de 14 și 16 ani erau impuse să presteze servicii sexuale! Erau plătite cu 800 de lei – suspecții arestați

Doi bărbați de 22 și respectiv 24 de ani, membrii unei grupări infracționale, au fost arestați fiind suspectați de trafic de copii, în scop de exploatare sexuală necomercială și comercială, politia republica moldova, 

Două persoane cu vârsta de 22 și respectiv 24 de ani, membrii unei grupări infracționale, domiciliați în raionul Fălești, au fost reținuți fiind suspectați de trafic de copii în scop de exploatare sexuală necomercială și comercială.

În urma investigațiilor efectuate de ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, s-a stabilit că suspecții de la începutul anului 2019, au profitat de poziția de vulnerabilitate a unor tinere pe care le-a impus să se prostitueze.
 
Fetele erau recrutate de suspecți în centrele de agrement, le adăposteau într-un apartament închiriat în municipiul Chișinău, după care, plasau anunțuri pe site-ul 999.md cu pozele minorelor, ulterior fiind supuse exploatării sexuale de către mai mulți bărbați, contra plată.
În rezultatul acțiunilor întreprinse de ofițerii CCTP, la 27 februarie curent, suspecții au fost reținuți în flagrant. Ca urmare a perchezițiilor efectuate în locuință, polițiștii au depistat două minore cu vârsta de 14 și 16 ani, care erau impuse să presteze servicii sexuale. Pentru serviciile prestate, victimele primeau câte 800 de lei de la fiecare client, ulterior, minorele erau deposedate de mijloacele bănești acumulate. Zilnic, fetele urmau să deservească în jur de 8 clienți.
 
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pe faptul comiterii infracțiunii de trafic de copii, iar suspecții au fost arestați pe un termen de 30 de zile. Dacă va fi dovedită vinovăția, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani. Poliția continuă acțiunile operative de investigații întru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în acest caz și identificarea altor tinere recrutate de către suspecți.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share