Președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, a participat astăzi la consultările de la Președinție privind reforma justiției și lupta împotriva corupției. În declarațiile sale de după întâlnire, acesta a pus accent pe necesitatea unor măsuri mai ferme pentru combaterea corupției electorale, pe care o consideră o amenințare majoră la adresa democrației din Republica Moldova.
„Combaterea corupției electorale este esențială, pentru că acest fenomen ne afectează pe toți, în special pe partidele extraparlamentare, care nu au acces la resurse administrative, așa cum are partidul de guvernare. Cumpărarea voturilor la alegerile precedente și la referendum a fost un atac direct asupra proceselor democratice”, a subliniat Galbur.
Liderul PNM a prezentat o propunere concretă, cerând înăsprirea sancțiunilor pentru cei implicați în astfel de practici. „Am propus ca persoanele prinse în flagrant că oferă sau acceptă mită electorală să fie private de dreptul de a participa la alegeri pe o perioadă mai mare decât cea prevăzută de legea actuală, care prevede doar 1-2 ani. De exemplu, la alegerile locale care vor avea loc peste trei ani, mulți dintre cei implicați în corupție electorală vor putea participa din nou, ceea ce este inacceptabil”, a explicat acesta.
Galbur a criticat, de asemenea, influența financiară externă asupra procesului electoral, menționând implicarea Federației Ruse prin gruparea criminală condusă de Ilan Șor. „Niciodată nu am avut un fenomen de o asemenea amploare, cu aproape 200 de milioane de euro pompați în politicul moldovenesc. Este responsabilitatea instituțiilor de stat, precum Serviciul de Informații și Securitate și Poliția, să prevină astfel de situații, dar, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat”, a spus politicianul.
În final, Galbur a transmis un mesaj direct către președinta Maia Sandu, îndemnând-o să fie atentă în alegerea aliaților politici. „La masa discuțiilor au fost prezente persoane care, în trecut, au fost implicate în corupție electorală și în susținerea regimului oligarhic al lui Plahotniuc. Este important ca integritatea acestora să fie reevaluată”, a punctat liderul PNM.
Deși nu s-a discutat despre eventuale remanieri guvernamentale în cadrul consultărilor, Galbur s-a declarat sceptic față de eficiența unor schimbări de ultim moment. „Consider că este prea târziu pentru astfel de măsuri. Niciun ministru nou nu poate redresa situația în sectoare precum sănătatea sau agricultura în doar câteva luni”, a concluzionat el.