Fostul şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, revine în centrul atenției cu un interviu în care se pare că va vorbi despre cine a furat miliardul, pe care l-a acordat jurnaliștilor de investigație de la zeppelin.md. Despre acest lucru jurnaliștii de investigație au anunțat pe pagina lor de facebook, prin publicarea unui promo al interviului. Jurnaliștii au anunțat că întreg interviul va fi publicat joi, la 21:30, pe www.zeppelin.md.
Mihail Gofman a intrat în atenția publicului acum 2 ani, după ce în cadrul unei ediții a emisiunii „Interpol”, jurnalista Natalia Morari a declar că Gofman este eroul ei.
Mihail Gofman a fost angajat în 2002 în cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) în funcţia de controlor-revizor superior. Un an mai târziu a fost numit în funcţia de şef adjunct al Secţiei combaterea delictelor din sistemul financiar-bancar şi spălării banilor a Departamentului investigaţii operative al CCCEC, reorganizată apoi în subdiviziunea autonomă Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.
La 2 februarie 2009, Gofman a fost retrogradat din funcţia de şef adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, iar în luna august 2009 a fost transferat în funcţia de şef al secţiei programe anticorupţie a CCCEC. Gofman a atacat în instanţa de judecată ordinul CCCEC, solicitând să fie restabilit în funcţia de sef adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. La sfârşitul anului 2009, Curtea de Apel Chişinău a anulat ordinul CCCEC şi l-a restabilit pe Mihail Gofman în funcţia de şef adjunct. CCCEC a făcut recurs la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ), iar ulterior a depus o cerere prin care şi-a retras cererea de recurs.
În aprilie 2014 a fost demis de la CNA pentru încălcarea „principiilor integrităţii morale, respectului şi loialităţii” din Codul de conduită al angajaţilor instituţiei, solictând din nou, prin judecată, repunerea în funcție, dar și plata pagubelor morale și materiale.