VIDEO // Ex-deputatul Chiril Luncinschi i-a adresat o scrisoare publică lui Elon Musk. Despre ce este vorba

Ex-deputatul Chiril Lucinschi i-a adresat o scrisoare publică CEO-ului Space X, Elon Musk. Acesta i-a propus americanului să lanseze în Republica Moldova un proiect de pregătire a profesioniștilor pentru transportarea oamenilor pe alte planete, informează Agora.md

În mesajul publicat pe Youtube, alături de un filmuleț care cuprinde fotografii din copilăria lui Chiril Lucinschi. Mai exact, acesta apare în brațele soțului Valentinei Tereșkova, prima femeie care a zburat în spațiu. În altă fotografie, apare ex-președintele țării, Petru Lucinschi, alături de cosmonautul și primul om în spațiu, Iurii Gagarin.

În introducere, fostul deputat i-a povestit, în câteva cuvinte, lui Elon Musk despre Republica Moldova și a susținut că moldovenii au mai multe realizări notabile care i-ar face potriviți pentru proiectele sale. Printre acestea se numără și faptul că aceștia au pus bazele celebrei companii Paramount Pictures sau că în perioada sovietică, în RSSM erau produse alimente pentru cosmonauți.

„Știu că acest mesaj sună ciudat, dar dacă stai să te gândești, întreaga națiune a moldovenilor îți propune să lansezi un program educațional global pentru antrenamentul personalului personalului profesionist pe teritoriul țării noastre. Pentru a implementa acest proiect, este necesară crearea unui nou ecosistem într-o țară selectată separat – cum ar fi în Moldova. Aici am putea aduce ș iantrena cei mai talentați și înțelepți oameni din întreaga lume, care ulterior, bazându-se pe experiența de sute de ani a umanității, vor dezvolta un prototip al celui mai eficient model de management al unui nou sistem social, eficiența căruia am putea-o testa în țara noastră”, a declarat Lucinschi.

Acesta a mai solicitat CEO-ului Space X să îi ofere un răspuns publica la această scrisoare.

„Sunt convins de succes, sunt convins că putem atrage cei mai talentați vizionari și pe cei care vor cu adevărat să schimbe lumea, fiecare în domeniul său. Hai să verificăm dacă am dreptate, ce spui? Tot ce trebuie să faci este să răspunzi public la această scrisoare și să vedem câți oameni din toată lumea vor susține ideea”, a menționat ex-deputatul.

Precizăm că, SpaceX este în curs de elaborare a rachete Starship pentru efectuarea zborurilor pe Lună și pe Marte. De altfel, la începutul anului, Musk a spus că plănuiește să construiască pe Marte un oraș cu o populație de un milion de oameni. Acest proiect ar urma să fie realizat, conform previziunilor sale, în decurs de 30 de ani.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ // Victor Chironda dă Primăria Chișinău în judecată și cere să fie restabilit în funcție

Total
0
Shares
 
Total
0
Share