VIDEO: Exercițiu de propagandă rusă cu prezența lui Iurie Roșca. NATO și Occidentul, linșate la București

Roșca Iurie, linșaj la adresa NATO și SUA

Prezentare de carte la București, în care se mențin liniile de narațiune patentate de către Federația Rusă, relatează Universul.net

Totuși, o problemă foarte sensibilă, care încă suscită mari controverse, este însăși substanța concretă a evenimentului declanșator: cum s-au prăbușit turnurile World Trade Center? Dincolo de presiunea evenimentelor din 2001, au rămas multe întrebări incomode, dar în același timp foarte logice, la care oficialii nu pot oferi nici acum explicații suficient de coerente. Iar aceste întrebări incomode nu sunt formulate de simpli adepți naivi ai teoriilor conspiraționiste, ci de cercetători și savanți serioși, care au publicat investigații științifice pe această temă în reviste de specialitate. Paragraful este desprins din cartea unui doctorand al Facultății de Filosofie de la Universitatea București, a cărei lansare, la București, a fost găzduită, marți, de Centrul Rus de Cultură și Știință.

De la titlul de pe copertă (Planurile Americii pentru hegemonia Mondială) la titlurile capitolelor (de pildă, Armatele secrete ale NATO în Europa, ori SUA e percepută ca cea mai mare amenințare pentru pacea lumii) și până la teoriile promovate în interior de autor (inclusiv cea legată de dezastrul 9/11), cartea respectă cu precizie japoneză liniile directoare ale narațiunilor patentate de Federația Rusă.

Iar la lansarea lucrării, autorul, Calistrat M. Atudorei, le-a luat pe rând, precum un realizator de emisiuni al postului RT: problema unipolarității, agenda LGBT a Occidentului decadent, protestele finanțate, fostele state comuniste devenite colonii ale Occidentului, ori Rusia ca ultim bastion al creștinătății, hranei sănătoase și valorilor morale înalte.

De menționat că la eveniment a partcipat și Iurie Roșca, un unionist al anilor ’90 din Republica Moldova, între timp devenit una din vocile propagandei ruse de dincoace și dincolo de Prut, tot el a scris prefața cărții lui Atudorei.

Vor fi publicate pasaje din carte la Moscova, Berlin, Belgrad, în limba engleză, susține Roșca. „Acuma este important ca oameni ca el să fie sprijiniți, să apară la televiziuni, pe site-uri”, declara Iurie Roșca, marți, la București, punctând într-o cheie dramatică: Măcar din clandestinitate să ne facem auziți.

Total
0
Shares
Total
0
Share