VIDEO // Filieră de droguri destructurată la Chișinău. Refugiați ucraineni și cetățeni moldoveni, implicați în contrabandă și distribuție prin Telegram

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, împreună cu polițiștii și procurorii sectorului Botanica, au destructurat o filieră de trafic de droguri formată din cetățeni ai Ucrainei și Republicii Moldova. Gruparea era specializată în introducerea drogurilor în țară prin contrabandă și distribuirea acestora prin aplicația Telegram.

Pe parcursul a două luni au fost documentați patru suspecți – trei bărbați și o femeie – cu vârste cuprinse între 17 și 32 de ani, implicați activ în schema ilegală. Investigațiile au stabilit că un cuplu de refugiați din Ucraina a închiriat două apartamente în municipiul Chișinău, unul folosit ca locuință, iar celălalt transformat în depozit de droguri.

Substanțele interzise erau expediate prin Poșta Moldovei, camuflate în colete cu produse alimentare trimise din state ale Uniunii Europene și Canada. Pentru a evita deconspirarea, cuplul a recrutat două persoane cu vârste între 17 și 30 de ani, care aveau sarcina de a porționa drogurile în doze și de a le ascunde în diferite locații, conform instrucțiunilor primite pe Telegram.

La începutul lunii noiembrie, ofițerii antidrog au descins în cele două apartamente folosite de grupare. Au fost ridicate telefoane mobile, 900 g de PVP, 650 g de MDMA, 250 de comprimate Ecstasy, 10 g de heroină, 10 g de cocaină, aproximativ 5000 de pachete zip-lock, bandă adezivă și cântare electronice de înaltă precizie.

Într-un colet verificat la Poșta Moldovei au fost găsite 4 kg de marijuana și 70 de țigări electronice încărcate cu ulei de cannabis. Valoarea totală a drogurilor confiscate depășește 2500000 de lei.

Instanța a emis mandate de arest pentru 30 de zile pe numele celor trei bărbați. Femeia este cercetată în libertate, întrucât are în întreținere un copil minor și nu are rude pe teritoriul Republicii Moldova. Aceasta are obligația de a nu părăsi localitatea.

Potrivit legislației, persoanele implicate în traficul de droguri riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare.

Total
0
Shares
Total
0
Share