Moldova este una dintre ţările care aduc o contribuţie semnificativă la dezvoltarea organizaţiei internaţionale de cooperare a forțelor de poliție – Interpol. Anunţul a fost făcut de şeful Poliţiei de Frontieră din ţara noastră, Fredolin Lecari, care participă în aceste zile la conferinţa anuală a şefilor Birourilor Naționale Centrale Interpol. Evenimentul se desfăşoară la sediul principal al organizaţiei, situat în oraşul Lyon din Franţa, informează Publika.md.
Mai exact, se doreşte ca, treptat, tehnologiile informaţionale să ia locul poliţiştilor de frontieră care verifică paşapoartele biometrice. Cu alte cuvinte, în viitorul apropiat, cetăţenii îşi vor scana singuri documentele înainte de a traversa graniţa unei ţări. Astfel de dispozitive inteligente sunt deja folosite în mai multe aeroporturi din Uniunea Europeană.
Fredolin Lecari a adăugat că, pentru a fi în pas cu noile tehnologii din domeniul securităţii, ţările trebuie să coopereze între ele. „Pentru securitatea naţională este foarte important ca Moldova să fie membră a Interpolului. Indiferent dacă vorbim despre securitatea de la frontierele ţărilor sau despre munca poliţiştilor”, a spus șeful Poliției de Frontieră din Moldova, Fredolin Lecari.