VIDEO: Grupare criminală anihilată de Vamă şi PCCOCS. Creşteau şi comercializau drogurile în Federaţia Rusă

Droguri, PCCOCS, VAMA, grupare criminala, clandestin, Moldova, Cahul, VIDEO, Federația Rusă, vindeau droguri,

Activitatea unui grup criminal organizat, specializat în circulaţia ilegală a drogurilor, în proporţii deosebit de mari, în scop de înstrăinare şi de contrabandă în Federaţia Rusă, a fost anihilată de către ofiţerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal şi procurorii din cadrul oficiului Sud al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), relatează TVRMoldova.MD

În rezultatul acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţie desfăşurate de circa două luni, la data de 17 octombrie curent, oamenii legii au efectuat 7 percheziţii în satul Cioc-Maidan, UTA Găgăuzia şi satul Pelinei, raionul Cahul. Ca urmare, au fost ridicate circa 50 de plante de marijuana, cu înălţime mai mare de 2 metri şi în jur de 15 kg de marijuana în stare uscată.

Descinderile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de la Brigada de poliţie cu destinaţie specială “Fulger” şi s-au soldat cu reţinerea a unor membri identificaţi ai grupului criminal organizat – doi bărbaţi în vârsta de 37 şi, respectiv, 41 de ani, iar o femeie în vârstă de 31 ani este cercetată în stare de libertate.

Investigaţiile pe acest caz continuă în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi identificării tuturor persoanelor implicate.

Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la 15 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share