Ion Ceban, primar general al municipiului Chișinău și președinte al Partidul MAN, a declarat că guvernarea pregătește o reformă administrativ-teritorială care ar duce la închiderea a aproximativ 600 de primării din Republica Moldova.
Declarația a fost făcută în contextul Zilei Autonomiei Locale și a Lucrătorului în Administrația Publică Locală, dar și al reformei administrativ-teritoriale anunțate de guvernare. Potrivit lui Ion Ceban, autoritățile centrale urmăresc „unificare primăriilr prin reducerea numărului acestora de la 898 de primării la 300 de primării”.
„Asta înseamnă lichidarea și închiderea a 600 de primării. Pe lângă închiderea școlilor, universităților, spitalelor, a venit rândul primăriilor să fie ‘reformate’ – închise”, a declarat Ion Ceban.
Primarul Chișinăului susține că această „comasare”, termn utilizat de guvernare, ar avea consecințe grave pentru localitățile mici. „Această ‘comasare’, noua formulă folosită de cei de la PAS, ar însemna că multe localități, pur și simplu, vor dispărea tot mai mult, iar oamenii vor căuta să se mute în orașe sau în localitățile mai mari, unde vor mai rămâne primării, școli, grădinițe și spitale”, a spus Ceban.
El a mai afirmat că „deocamdată, viitorul este descris ca sumbru de cei de la guvernare” și a anunțat că, în perioada următoare, vor fi inițiate acțiuni la nivel central. „În acest sens, vom anunța în scurt timp o acțiune la nivel central, chiar și o petiție”, a declarat Ion Ceban.
Amintim că autoritățile centrale au inițiat discuții despre reformele administrației locale, însă nu au prezentat un concept clar, iar opiniile exprimate de factorii politici sau de o parte a societății nu pot fi verificate.