Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate, Direcției urmărire penală a INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS anunță reținerea a doi bărbați bănuiți de șantajarea unui taximetrist, de la care pretindeau peste 170 000 lei, în iulie curent.
Fapta a avut loc într-o încăpere a unei construcții nefinisate, în municipiul Chișinău, în preajma Penitenciarului nr.9 – Pruncul. Primul bănuit reținut, precum și șoferul care urmează să fie anunțat în căutare, au vizitat victima acasă, în momentul în care acesta-și dădăcea pruncul, după ce o urmăriseră pe mamă care revenea de la cumpărături.
Acesta l-a determinat să părăsească apartamentul și să-l urmeze în afara orașului, timp în care victima a reușit să pornească la telefon aplicația de înregistrare audio, care a și devenit probă în dosarul penal. Sosiți la fața locului, s-a prezentat și organizatorul grupului infracțional. Acolo, aceștia i-au dictat textul unui autodenunț, pe care l-au obligat să-l semneze, precum că ar fi furat de la unul din ei peste 170 000 lei, pe care se angaja să-i întoarcă.
Totodată, aceștia l-au amenințat că în cazul refuzului, îi vor tăia soției lui trei degete de la mână. Suplimentar, l-au obligat să-și dezgolească partea de jos a corpului și să declare fals într-un video că tocmai ar fi întreținut un raport sexual anal și oral. Astfel, aceștia l-au amenințat că dacă nu le onorează pretenția, urmează să publice și video-ul pe rețeaua de socializare „Tik-Tok.”
Șantajul a avut loc la doar două luni după ce victima i-a întors o datorie de 3 000 de euro de la bănuitul care l-a vizitat acasă, din suma inițială de 2 500 euro, la care a fost adăugată dobânda. Urmare a denunțului depus de către bărbatul șantajat, cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore, iar la solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea arestului preventiv, pentru un termen de 30 de zile.
Investigarea celor doi continuă, timp în care potrivit legii beneficiază de prezumția nevinovăției. Anterior, ambii au fost trimiși în judecată pentru huliganism și trafic de droguri, iar unul din ei ar avea relații cu un membru al organizației criminale „Machena,” despre a cărui investigare pentru șantaj autoritățile au anunțat în octombrie 2020. Acesta estorca bani sub pretextul susținerii deținuților din penitenciare, iar după reținerea lui, în perioada contestării eliberării lui din arest de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, acesta s-a ascuns de autorități, iar acum este anunțat în căutare.