Domeniul sănătății va redeveni o prioritate și va fi unul accesibil și eficient pentru toți cetățenii, odată cu accederea la guvernare a Partidului „Respect Moldova”. Declarația a fost făcută de vicepreședintele formațiunii, Igor Curov, medic de profesie și fost secretar de stat la Ministerul Sănătății, într-un mesaj video.
Potrivit lui, sistemul medical din Republica Moldova se confruntă cu probleme grave, generate de birocrație, corupție și reforme eșuate.
„Am activat 30 de ani în domeniul sănătății. Am văzut cu ochii mei ce înseamnă lipsa medicamentelor vitale, salariile mizere pentru asistenții medicali și lipsa accesului real la servicii medicale. Așa nu mai putem continua”, a subliniat Curov.
Vicepreședintele partidului a constatat că spitalele sunt slab echipate, medicamentele au devenit prea scumpe, iar pacienții pierd timp și bani fără a primi îngrijirea necesară. Totodată, mulți medici calificați aleg să plece peste hotare.
Pentru a opri degradarea sistemului, echipa „Respect Moldova” propune un amplu program de reformare a domeniului, care prevede:
- acces egal la servicii medicale de calitate pentru toți cetățenii;
- asigurarea cu medicamente vitale, dispozitive și tratamente moderne;
- libertatea pacientului de a alege instituția medicală;
- dublarea salariului mediu al personalului medical, alături de măsuri de protecție și siguranță pentru cadrele medicale;
- integrarea și digitalizarea completă a serviciilor din sănătate;
- majorarea finanțării publice pentru domeniu de la 5% la 8% din PIB.
„Împreună cu echipa „Respect Moldova” am hotărât să punem sănătatea pe primul loc. Știm ce avem de făcut și avem soluții concrete. Votați Partidul „Respect Moldova”, votați pentru Marian Lupu!”, a concluzionat Igor Curov.