Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, susține că, în urma alegerilor prezidențiale din România, ar fi fost semnalate cazuri de agresiuni, amenințări și chiar concedieri care ar viza cetățeni moldoveni aflați peste Prut.
Potrivit acestuia, tensiunile ar fi fost provocate de implicarea unor politicieni din Republica Moldova în procesul electoral și de suspiciunile privind o posibilă fraudare a scrutinului de către actuala guvernare de la Chișinău.
Dodon face apel la calm și cere liderilor politici din ambele țări să evite mesajele care pot alimenta ura între cetățeni.
”După o săptămână de la alegerile din România, spiritele continuă să fie încinse. Au fost semnalate amenințări la adresa cetățenilor moldoveni, agresiuni împotriva turiștilor din Republica Moldova, iar în unele cazuri, angajatori au recurs la concedierea persoanelor originare din țara noastră. Din păcate, aceste tensiuni nu se opresc.
Totul a fost alimentat de implicarea politicienilor din Republica Moldova în procesul electoral din România și de suspiciunile privind o posibilă fraudare a rezultatului de către regimul Maiei Sandu.
Transmit un mesaj sincer către cetățenii României: să nu permitem ca acțiunile iresponsabile ale unor politicieni să creeze ură între popoarele noastre.
Nu cetățenii poartă vina pentru posibilele nereguli din procesul electoral – vinovați sunt politicienii care nu respectă regulile democrației și care nu respectă propriul popor.
Îi chem pe toți liderii politici, din ambele state, să vină cu mesaje echilibrate și să contribuie la calmarea situației.
Avem nevoie de prietenie și de relații ca între neamuri, nu de ură și dezbinare”, a declarat Dodon.