(Video) Igor Dodon, în cadrul vizitei de lucru la Moscova: Am participat la ședința Consiliului Economic Moldo-Rus. Detalii

Igor Dodon, În cadrul vizitei de lucru la Moscova, am participat la ședința Consiliului Economic Moldo-Rus, vladimir putin, psrm grecianii, ion ceban, dmitri medvedev 

În cadrul vizitei de lucru la Moscova, președintele Moldovei a participat la ședința Consiliului Economic Moldo-Rus. Igor Dodon spune că în cadrul acestei ședințe, experți din cele două țări au apreciat înalt rezultatele primului Forum Economic moldo-rus, care s-a desfășurat la Chișinău, în luna septembrie.

Consiliul a raportat despre realizarea acordurilor investiționale și a stabilit foaia de parcurs pentru consolidarea ulterioară a relațiilor de afaceri și creșterea cifrei de afaceri dintre cele două țări. Membrii Consiliului au convenit să monitorizeze și să contribuie la realizarea înțelegerilor și a memorandumurilor de colaborare, care au fost semnate la primul Forum economic moldo-rus.

De asemenea, au fost identificate direcțiile prioritare de activitate ale Consiliului economic, inclusiv pe dimensiunea dezvoltării agriculturii, industriei, turismului, precum și pe atragerea investițiilor străine directe.

„În cadrul ședinței, au fost prezentate mai multe proiecte, printre care cel cu privire la crearea Camerei de Comerț comune și a unui Portal economic care va constitui o punte de legătură oficială dintre oamenii de afaceri din cele două țări, îi va sprijini în identificarea investitorilor și a partenerilor și le va permite să obțină operativ consultații privind elaborarea documentelor”, a declarat Igor Dodon.

„Menționez că după primul forum comun, oamenii de afaceri din Rusia și-au declarat disponibilitatea de a majora volumul de investiții în Moldova cel puțin până la 1 miliard de dolari anual. Și aceasta, doar la etapa inițială”, a adăugat șeful statului.

În timpul ședinței, s-a decis că următorul forum va fi organizat în perioada septembrie-octombrie 2019, la fel, în capitala Moldovei. „Consider această ședință a Consiliului drept o nouă etapă de succes în realizarea programului strategic de relansare a cooperării multilaterale în domeniul comercial – economic dintre Republica Moldova și Federația Rusă”, a mai spus Dodon.

Președintele Moldovei a amintit că primul Forum Economic Moldo-Rus a fost organizat la Chișinău, în perioada 20-22 septembrie. La lucrările acestuia au participat peste 500 de persoane, inclusiv politicieni și reprezentanți ai mediului de afaceri din Rusia, Moldova și țările-membre ale Uniunii Europene și Uniunii Eurasiatice. Au fost semnate opt memorandumuri importante de cooperare. Businessmenii ruși și-au exprimat disponibilitatea de a investi în proiecte concrete în Moldova, în sumă totală de 250 milioane de dolari, în special în agricultură, industrie și turism.

Total
0
Shares
Total
0
Share