(Video) Ilan Șor cere atragerea la răspundere penală a premierului Maia Sandu pentru amestecul în înfăptuirea justiției

shor si maia sandu. shor alegeri, finantarea partidului maia sandu, maia sandu finantator, maia sandu bani, ilan shor jora de mijloc, partidul shor, marina tauber,

Liderul Partidului Politic ȘOR, deputatul Ilan Șor acuză presiuni asupra justiției pentru a fi luate decizii împotriva sa și a depus, prin intermediul avocaților, trei demersuri la Procuratura Generală în care cere pedepsirea judecătorilor care au încălcat legislația, precum și a premierului Maia Sandu pentru presiuni directe asupra justiției.

Avocații lui Ilan Șor au depus două demersuri la Procuratura Generală și CSM în care cer interpelarea încheierii Curții de Apel Cahul cu privire la eliberarea mandatului de arest pe numele lui Ilan Șor și anunțarea acestuia în căutare, suspendarea celor trei judecători și intentarea cauzei penale pe numele lor, din cauza multiplelor încălcări la pronunțarea deciziei.
 
Totodată, Ilan Șor a depus o plângere la Procuratura Generală în care cere atragerea la răspundere penală a premierului Maia Sandu pentru „amestecul constant în înfăptuirea justiției”. În acest sens, avocații fac referire la indicațiile constante pe care Sandu le dă magistraților prin intermediul presei sau la ședințele CSM. În acest context, se face referire la indicațiile și presiunile făcute la ședințele CSM din 25 iunie și 16 iulie, unde „public a amenințat cu eliberarea din funcție a judecătorilor care nu se încadrează în criteriile stabilite de șefa cabinetului de miniștri”.
 
În opinia reclamanților, acțiunile Maiei Sandu încalcă principiul constituțional al separării puterii în stat.
 
Avocații lui Ilan Șor cer atrаgеrеа la răspundere a Maiei Sandu în conformitate сu рrеvеdеrilе аrt. 303 alin. 3 Cod Penal al Republicii Moldova „Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală”, care prevede aplicarea amenzii de până la 47.500 de lei sau „închisoare de pînă la 4 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share