VIDEO // Ilan Șor, mesaj de 8 Martie pentru femei: ”Fără voi lumea nu ar fi existat, iar noi trăim datorită vouă!”

Femeia este punctul de pornire și fără ea totul s-ar opri, iar noi, bărbații, trăim doar datorită vouă. Astăzi, de 8 Martie, este o ocazie în plus să vă spunem cât de mult vă prețuim și ce loc de cinste ocupați în viețile noastre. Mesajul aparține liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, adresat cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor.

„Dragi și iubite femei, atâtea s-au scris despre voi, au curs râuri de cerneală și cele mai luminate minți ale lumii s-au întrecut să cadă la picioarele voastre. Și parcă toate au fost spuse și totuși încă mai sunt atâtea de spus. Astăzi este 8 Martie, ziua internațională a femeilor. Este ziua voastră, dragi femei. Este o ocazie în plus să vă spunem cât de mult vă prețuim, cât de importante sunteți pentru noi și ce loc de cinste ocupați în viețile noastre. Vă iubim dragile, noastre mame, surori, fiice și bunici. Vreau să rămâneți la fel de frumoase, la fel de blânde precum ați fost întotdeauna și să ne bucurați cu grija voastră. Femeia este punctul de pornire și fără ea totul s-ar opri. Ar sta lumea în loc. Femeia este leagănul vieții pe pământ”, a scris Ilan Șor pe pagina sa de Facebook.

El a mai adăugat că, de multe ori, bărbații nu se ridică la înălțimea dragostei pe care o poartă femeile pentru ei. De asemenea, el le urează femeilor multă sănătate, bucurii, iar toate dorințele să li se împlinească și să se bucure de fiecare clipă pe care o trăiesc.

Fără voi lumea nu ar fi existat, iar noi suntem aici datorită vouă. Vă iubim și vă prețuim mai mult decât credeți. Chiar dacă uneori uităm să v-o spunem. Iubitele noastre femei, acum, în aceste vremuri tulburi, vrem ca această frumoasă sărbătoare să vă aducă bucurie și liniște sufletească, iar razele calde ale soarelui primăvăratic să vă ofere lumină și pace în viețile voastre. Iar împreună să construim un viitor sigur și liniștit pentru copii noștri. Noi, bărbații, vom face totul pentru a fi fericite. Vă îmbrățișez cu drag și vă transmit cele mai calde urări de bine și prețuire! Vă iubesc!”, a mai spus Ilan Șor.

https://www.youtube.com/watch?v=LgJNstli_oI&t=1s

Total
0
Shares
 
Total
0
Share