VIDEO // Ilan Șor: Nemernicii din PAS au adus țara la sapă de lemn. Această guvernare urmărește ca oamenii să înghețe

Guvernarea actuală este una dintre cele mai mari stări de urgență din Republica Moldova, începând din iulie 2021 încoace. Este vremea ca această stare de urgență să înceteze, să scăpăm de ea. Moțiunea de cenzură elaborată de fracțiunea Partidului „ȘOR” îi oferă Guvernului PAS ocazia să plece demn. În caz contrar, nimic nu-l va salva de furia oamenilor. Declarații în acest sens au fost făcute de liderul Partidului „ȘOR”, deputatul Ilan Șor, într-o intervenție live pe pagina sa de Facebook.   

„Actuala putere, Guvernul, toată această gașcă de bandiți, care face numai dezmăț, este una dintre cele mai mari stări de urgență, începând din iulie 2021 încoace. Acești nemernici au adus țara la sapă de lemn. Această guvernare urmărește ca oamenii să înghețe și să îndure foame. Dragi reprezentanți ai guvernării, sfatul meu este să plecați, de bună voie, cu binișorul, deoarece, foarte curând, oamenii vă vor lua pe sus din birourile voastre, iar asta va fi neplăcut și dureros”, este îndemnul lui Ilan Șor.

Deputatul Ilan Șor critică dur decizia majorității parlamentare a PAS prin care a declarat stare de urgență, în contextul crizei energetice.

„Ideile voastre stupide, inclusiv cea care se referă la instituirea stării de urgență, nu fac decât să înrăutățească starea de lucruri din țară. Cu fiecare zi ce trece, este din ce în ce mai rău. Eu v-am avertizat că în primăvară va fi și mai greu, repet și acum că leul se va devaloriza foarte tare, euro va ajunge la 40, 60 și 80 de lei, prețurile vor crește de două-trei ori, iar oamenilor nu le vor ajunge bani nici pentru ca să supraviețuiască”, a mai spus Ilan Șor.

De asemenea, Ilan Șor a precizat că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, inițiată de fracțiunea Partidului „ȘOR”, îi oferă posibilitatea executivului să plece demn. Totodată, Ilan Șor avertizează guvernarea că nimic nu o va salva de furia oamenilor.

„Maia Grigorievna, în cazul în care credeți că, fiind înconjurată de forțele de securitate, Procuratură, SIS și alte structuri, veți fi salvați în vreun fel, atunci vreau să vă spun că nimic nu vă va scăpa de furia oamenilor. Deocamdată, niciun dictator nu a fost salvat de mânia poporului. Dumneavoastră sunteți un adevărat dictator. Regimul tău este mai rău decât toate regimurile care au fost în istoria Moldovei, pentru că regimul tău nu doar că este absolut nedemocratic, ci și îi duc pe oameni la prăbușire totală. Nu contați pe forțele de securitate că vă vor salva, deoarece nu o vor face. În primul rând, cu toții vor trece de partea cealaltă când vor vedea furia cetățenilor. În al doilea rând, nemulțumirea oamenilor te vor arunca pur și simplu din biroul tău, împreună cu ai tăi colegi, care nu sunt respectați de mulți dintre cetățenii acestei țări. Veți fi pur și simplu luați pe sus. De aceea, vă rog să plecați! În caz contrar, va fi rău!”, a conchis Ilan Șor.

http://www.youtube.com/watch?v=l1f9txanLfs

Reamintim faptul că fracțiunea Partidului „ȘOR” a prezentat joi, 20 ianuarie, proiectul moțiunii de cenzură asupra Guvernului PAS și a făcut apel către toți deputații să voteze pentru demiterea executivului condus de Natalia Gavrilița.

Total
0
Shares
Total
0
Share