VIDEO // ”Îmi vine să vă împușc, nu operez ruși”. Scandal la Spitalul Republican, după ce o pacientă a fost discriminată de medic pe motive lingvistice

Scandal la Spitalul Clinic Republican din Chișinău. Un medic ORL a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce critică o pacientă pentru că nu cunoaște limba rusă și îi spune că el „nu operează ruși”, scrie Zugo.md

Pe canalul de Telegram Кишинёв в теме a fost publicat videoclipul în care medicul în cauză, în timp ce examinează o radiografie a pacientei, îi reproșează acesteia că i-a răspuns la salut în limba rusă și nu în limba română. „Mă jigniți când eu intru și vă spun «bună ziua», iar dvs. îmi răspundeți cu «здравствуйте» (n.r. – salutul în limba rusă). „Îmi vine să scot Kalașnikovul și să vă împușc”, spune medicul.

Situația escaladează când femeia menționează că este de origine rusă. Medicul afirmă că el „nu operează ruși”, afirmând că aceștia sunt „dușmani”. În momentul în care pacienta îl întreabă de ce rușii sunt dușmani, medicul îi răspunde „Cum de ce? Duceți-vă în Ucraina și întrebați de ce”. După câteva replici, medicul mai adaugă o acuzație, numind-o „rusoaică șovină”.

Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a venit cu o reacție în care își exprimă public dezacordul și condamnă ferm mesajele care pot afecta pacienții. Conducerea SCR a menționat că acest caz va fi analizat în cadrul Comitetului de etică al instituției.

„Poziția noastră este că toți pacienții merită un tratament echitabil și respectuos, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de apartenența lor etnică. În urma unui video apărut pe rețelele de socializare, în care un medic al instituției se implică într-un act de discriminare pe criterii lingvistice și etnice, aducem la cunoștința că astfel de comportamente nu reprezintă valorile pe care le promovăm. Comunicăm că acest caz va fi analizat sub toate aspectele în cadrul Comitetului de etică al instituției. În numele conducerii și al întregului personal al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, cerem scuze pacientei și asigurăm că vom lua măsurile necesare pentru a nu fi admise astfel de cazuri”, se arată în mesajul spitalului.

Total
0
Shares
Total
0
Share