VIDEO // În timp ce Tauber cere compensații la gaz, Grosu cere scoaterea imunității lui Șor

În perioada rece a anului, fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” insista printr-un proiect de lege care a fost înregistrat la Parlament, ca statul să compenseze integral diferența de tarif pentru gazele naturale și energia termică, utilizate de către toți consumatorii casnici.

Printr-un briefing de presă, deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, accentua că de compensații pentru gazele naturale și energia termică trebuie să beneficieze toți consumatorii casnici, indiferent de statutul social, și nu doar anumite pături sociale, mai exact, persoanele vulnerabile, așa cum anunțase anterior premierul Natalia Gavrilița. În caz contrar, țara și cetățenii vor fi aduși la colaps, a precizat Marina Tauber.

Mai mult, parlamentarul Partidului „ȘOR” menționase în același briefing că dincolo de atitudinea discriminatorie în raport cu propriii cetățeni, compensarea cheltuielilor pentru facturi, conform criteriilor anunțate de Guvern, presupune multă birocrație și efort din partea oamenilor.

Inițiativa legislativă a Partidului „ȘOR” nu a fost, însă, inclusă pe ordinea de zi a următoarei ședinței a legislativului.

După refuzul celor din PAS de-a sări în ajutorul cetățenilor, Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a criticat dur guvernarea PAS, acuzând-o de faptul că a admis creșterea de 2,5 ori a prețului pentru gazele naturale, dar mai ales că a respins fără motiv proiectul înaintat de fracțiunea sa privind compensarea integrală a diferenței de tarif, pentru toți consumatorii.

„Acest fapt va lovi cumplit în majoritatea copleșitoare a cetățenilor noștri, mai ales în sezonul rece, deoarece doar căldura va costa practic jumătate din venitul mediu lunar. Și dacă ar fi doar asta. Dar nu, acesta e abia începutul adevăratelor scumpiri. Ieri, au apărut primele informații cu privire la noul preț al energiei electrice pe care îl vor achita consumatorii. Iar cifrele care se vehiculează deja vorbesc despre o majorare triplă a costului pentru un kilowatt/oră. Faceți un calcul simplu. Adică un om cu venituri medii, care primește în jur de 8000 de lei pe lună, va achita, numai pentru curent și căldură mai mult de jumătate din salariu”, menționa la mijlocul lunii noiembrie, Ilan Șor.

Ulterior, fracțiunea parlamentară a Partidul „ȘOR” a insistat de nenumărate ori ca statul să compenseze de două ori mai mult facturile pentru gazele naturale și energia termică, utilizate de către toți consumatorii casnici, iar un amendament în acest sens a fost depus și de către deputatul formațiunii Vadim Fotescu, în Parlament, la proiectul de lege privind compensarea cheltuielilor pentru gaze, elaborat de Guvern, dar care a fost respins de majoritatea parlamentară a PAS.

Totodată, parlamentarul Partidului „ȘOR” a propus ca statul să compenseze și cetățenii care consumă mai mult de 100 de metri cubi de gaze.

„Considerăm necesar de a acorda compensații și pentru cei care consumă până la 200 de metri cubi de gaze, nu doar 100 de metri cubi, așa cum a propus Guvernul. Acest ajutor nu ține de domeniul fantasticului. Mecanismul de compensare propus de Guvern nu îi vizează pe toți, iată de ce am elaborat acest amendament, prin care sperăm că îi vor ajuta pe oameni, în această perioadă dificilă”, a declarat Vadim Fotescu.

Totuși, amendamentul fracțiunii Partidului „ȘOR” a fost respins repetat atât în comisia de profil, cât și în plenul Parlamentului, de către deputații majorității parlamentare a PAS.

De partea cealaltă, în timp ce Marina Tauber și întreaga echipă a Partidului „ȘOR” au cerut compensații la gaz pentru cetățeni, Președintele Parlamentului și liderul interimar al PAS, Igor Grosu, a cerut scoaterea imunității și arestarea lui Ilan Șor.

Mai exact, Procuratura Generală a solicitat astăzi ridicarea imunității deputatului Ilan Șor. Cererile au fost depuse la Parlament și citite de speakerul Igor Grosu.

Imediat după aceasta, deputații fracțiunii parlamentare Partidul „ȘOR” au declarat într-un briefing de presă că decizia procurorului general interimar, Dumitru Robu, de a cere ridicarea imunității deputatului Ilan Șor este „un spectacol ieftin și de prost gust”. Deputații fracțiunii spun că aceste acțiuni au o tentă politică și se efectuează la ordinele Maiei Sandu.

„Acesta este un spectacol ieftin și de prost gust. Noi desigur că venim în apărarea și în sprijinul liderului nostru. Ceea ce se întâmplă este un circ cu clovnii care au rămas. Puterea această mincinoasă nu este în stare să aibă grijă de populație, iar regina cu toți clovnii ei nu știe cum să acopere calvarul la care i-au supus pe oameni, decât cu spectacole, cu procurorii, decizii”, a declarat Marina Tauber.

Deputatul a calificat acțiunile drept abuzuri din partea guvernării și că ar avea o strânsă legătură cu alegerile locale de la Bălți.

„Noi i-am deranjat cu declarația la statul capturat de către gruparea PAS și din cauza alegrilor din municipiul bălți. Dar și să acopere nereușitele lor. Chiar este ridicol că cei care au promovat valorile europene, utilizează PG în calitate de bâtă ieftină. Doamna Sandu a decis, vine procurorul general, s-a trezit cu un gând nou, toți îndeplinesc comenzile politice”, a mai comentat Tauber.

De precizat că Ilan Șor se declară nevinovat. Totodată, acesta a relatat de nenumărate ori că „este gata să depună mărturii în instanța de judecată, să conlucreze cu ancheta și să dezvăluie numele adevăraților beneficiari ai fraudei bancare, după ce va fi anulat mandatul ilegal de arestare emis pe numele său. Până în prezent, Banca Națională, Procuratura Generală și Președinția au oferit răspunsuri artificiale și au refuzat să includă pe agenda lor de activitate propunerea , care permite recuperarea banilor sustrași de pe urma devalizării sistemului bancar moldovenesc”.

Sursa: Sinteza.ORG

Total
0
Shares
 
Total
0
Share