VIDEO // Indienii care nu respectă regimul de carantină sunt bătuți cu bețe de bambus

Peste 1,3 miliarde oameni se află în izolare în India, premierul Narenda Modi declarând că starea de carantină va dura cel puţin trei săptămâni. În acest context, poliţiştii indieni au fost surprinşi în timp ce îi loveau cu beţe de bambus pe cei care nu au respectat restricţiile, scrie Digi24.ro, citat de PublikaTV, citat de Telegraph.md.

India se află şi ea în carantină. Circa 1,3 miliarde oameni au primit ordin de restricţie, iar acestea vor dura cel puţin trei săptămâni.

După anunţul de intrare în carantină, zeci de mii de oameni au luat cu asalt magazinele alimentare, dar şi farmaciile, pentru a-şi face provizii.

Poliţiştii au ieşit pe străzi, iar Reuters a publicat imagini cu unii dintre aceştia lovindu-i pe cei care nu au respectat restricţiile impuse de guvern.

Până acum India a declarat doar 606 îmbolnăviri şi 10 decese, un număr extrem de mic având în vedere faptul că ţara are peste 1 miliard de locuitori.

India are o densitate mai mare decât a Chinei, ceea ce poate însemna, într-un scenariu negru, că răspândirea virusului ar putea fi mult mai agresivă.

Guvernul indian ia în considerare adoptarea unui pachet de 20 de miliarde de dolari pentru a ajuta economia.

Citește și: În Brazilia, traficanții de droguri sunt cei care iau măsuri împotriva răspândirii noului coronavirus

Total
0
Shares
Total
0
Share