Astăzi, la Muzeul de Artă din Chișinău s-a dat marea bătălie a sloganelor pentru Arena Chișinău. Ideile inspiraționale ale tinerilor au cucerit publicul și juriul, de aceea alegerea celui mai bun a fost o provocare pentru specialiști, transmite Zugo.
Tinerii cu cele mai bune idei au fost invitați să motiveze de ce anume sloganul lor trebuie să fie inscripționat pe Arena Chișinău. Astfel, cel miai bun dintre toate s-a dovedit a fi și cel mai simplu. Sloganul îi aparține tânărului Dumitru Rău și sună destul de puternic și promițător – „Inspiră generații”.
Cu acest slogan, Dumitru spune că vrea ca Arena Chișinău să fie nu doar gazda marilor campionate naționale și internaționale, dar și un motor al succeselor tinerilor generații. Pentru ideea sa inspirațională, Dumitru a fost premiat cu un telefon performant, înmânat de președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Sloganul câștigător se aseamănă foarte mult cu cel care s-a clasat pe locul doi, „Creat pentru generații”, oferta tânărului Daniel Hacina. De menționat este faptul că din punct de vedere cronologic, sloganul transmis de Daniel a fost postat pe pagina Arena Națională mai devreme decât cel al câștigătorului.