VIDEO // Ion Ceban a denunțat acțiuni de intimidare și abuzuri politice sistematice îndreptate împotriva Blocului Alternativa în mai multe raioane ale țării

Unul dintre liderii Blocului Alternativa, președintele MAN, Ion Ceban a denunțat acțiuni de intimidare și abuzuri politice sistematice îndreptate împotriva Blocului Alternativa în mai multe raioane ale țării.

Potrivit lui Ceban, membrii și simpatizanții Blocului Alternativa sunt supuși constant presiunilor din partea autorităților locale și a organelor de ordine. Printre metodele descrise se numără legitimări și fotografieri abuzive, solicitări ilegale de documente și verificări financiare privind chiria spațiilor în care se desfășoară întâlniri cu cetățenii.

„Poliția demarează proceduri doar pentru că distribuim pliante. Suntem opriți pe drum, fotografiați, urmăriți vizual. Se cer contracte și sume de chirie, chiar și când vorbim de 400–500 de lei. În plus, primarii PAS pun presiuni pe cetățeni, în special pe bugetari, să nu participe la întâlniri”, a declarat Ion Ceban.

Acesta a subliniat că toate cheltuielile sunt realizate legal, prin transfer bancar, și pot fi verificate de Comisia Electorală Centrală, atunci când vor fi prezentate rapoartele financiare.

Ion Ceban a acuzat guvernarea că a depășit „limita bunului-simț” și a încălcat grav standardele democratice, arătând că PAS recurge la metode autoritare pentru a-și menține controlul politic: „Cei care se declară pro-democratici sunt, de fapt, mult mai periculoși. „Pumnișorul” vrea să rămână la guvernare cu orice preț.”

Liderul MAN a anunțat că Blocul Alternativa își va continua acțiunile legale și va lua toate măsurile necesare pentru a apăra drepturile membrilor și susținătorilor săi, în ciuda presiunilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share