Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-a găsit vinovați pe Irina Lozovan, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, și pe soțul acesteia, Pavel Gîrleanu, pentru acceptarea cu bună știință a finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat, infracțiune prevăzută de articolul 181/2 alineatul (5) din Codul penal, în conexiune cu articolul 42 alineatul (2).
Instanța a stabilit o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru Irina Lozovan și 5 ani pentru soțul său, ambii fiind privați de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 5 ani. Totodată, suma de 30 000 de dolari americani, recunoscută drept corp delict și aflată în administrarea ARBI a CNA, a fost confiscată în folosul statului. În vederea executării pedepsei, instanța a aplicat măsura arestului preventiv, iar inculpații au fost dați în căutare.
Potrivit Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție, Irina Lozovan, în calitate de deputat și membru al Biroului Politic al unui partid politic, a acționat în mod intenționat și în înțelegere prealabilă cu soțul său și alte persoane nestabilite de anchetă, acceptând finanțarea formațiunii politice din partea unui grup criminal organizat, în afara cadrului legal.
Anchetatorii susțin că inculpații ar fi încercat să-l atragă politic pe primarul socialist al orașului Ocnița, promițându-i un milion de lei personal și încă un milion de lei destinați Primăriei pentru proiecte de infrastructură, cu scopul de a consolida poziția electorală a partidului. Deși primarul a refuzat, soțul deputatei ar fi continuat demersurile, iar la 2 august 2023 i-ar fi transmis suma de 30 000 de dolari – bani ridicați chiar de la sediul formațiunii. Acesta a fost reținut și percheziționat în aceeași zi.
Pe parcursul procesului, care a durat un an și patru luni, inculpații au negat faptele, însă instanța a considerat probele administrate ca fiind temeinice și a pronunțat condamnarea.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
1 comments
Comments are closed.