Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a comentat demisia lui Alexandru Munteanu din funcția de prim-ministru.
Politiciana a spus că, dacă prim-ministrul nu ar fi demisionat, atunci ar fi fost înlăturat din funcție.
„Am avertizat, câteva luni în urmă, că PAS dorea să-l facă pe Alexandru Munteanu țap ispășitor al eșecurilor celor cinci ani de guvernare ai galbenilor. Eu l-am îndemnat atunci să plece și văd că a ascultat recomandarea, doar că cu întârziere”, a menționat ea.
Irina Vlah a mai spus că, corabia PAS se scufundă deja, însă pe punte încă se încearcă păstrarea aparenței de calm.
Astăzi, după o ședință care a avut loc la Președinție și care urma să aibă loc ieri seară, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia, acuzând blocaje din partea guvernării PAS. Ulterior, Maia Sandu a ieșit la o conferință de presă și l-a acuzat că nu a explicat bine reforma fiscală și că a plecat, deși a avut mână liberă să conducă Guvernul și să facă reforme. Totuși, președinta țării a precizat că atunci când premierul a solicitat destituirea lui Dan Perciun, ministrul Educației, ea nu a acceptat.



