Declarații explozive din partea președintelui AUR din Republica Moldova, Boris Volosatîi, după ce primarului general al Chișinăului, Ion Ceban, i-a fost interzis accesul pe teritoriul României. Într-un mesaj video publicat pe rețelele de socializare, Volosatîi susține că această decizie nu este întâmplătoare și readuce în atenție trecutul politic al lui Ceban, marcat de legături directe cu cercuri de influență ale Federației Ruse.
„Ioane! Noi, unioniștii, știm bine cine ești. Știm bine de unde ai apărut, pe ce tribune ai urcat și la ce megafon ai strigat. Știm unde ai fost școlit și cum ai câștigat primăria Chișinău.”, a declarat Boris Volosatîi.
Anterior, RISE Moldova a publicat o investigație de referință – „Desantul” (2020) – care documenta prezența în Republica Moldova a mai multor „polit-tehnologi” ruși, în preajma alegerilor locale și prezidențiale. Potrivit anchetei, aceștia au fost surprinși în compania deputaților socialiști, a purtătoarei de cuvânt a lui Igor Dodon și chiar în incinta Președinției, având conexiuni evidente cu staff-ul electoral al PSRM și cu echipa lui Ion Ceban.
Astfel, Volosatîi face aluzie la faptul că victoria lui Ceban în alegerile locale din 2019 nu a fost rezultatul unui simplu exercițiu democratic, ci rodul unei campanii coordonate din umbră, cu sprijinul direct al Kremlinului.
„Faptul că ți-ai făcut poze la București cu câțiva primari sau premieri nu înseamnă că vrei binele României. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba.”
În același mesaj, liderul AUR din Republica Moldova a reamintit și gestul din 2015, când deputatul socialist Vlad Bătrîncea a rupt harta României Mari în plenul Parlamentului de la Chișinău. Volosatîi susține că acel gest a fost făcut „la indicația lui Ion Ceban”.
„Și nu doar noi știm. Știe și România.”
În încheiere, mesajul transmis de liderul AUR este categoric:
„Москва слезам не верит, Ваня. И Бухарест тоже.”
Reamintim că săptămâna trecută, primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a primit interdicție de intrare în România și în spațiul Schengen, din „considerente de siguranță națională”, potrivit informațiilor confirmate de autoritățile de la București. Într-o reacție publicată la scurt timp, Ceban a calificat măsura drept „o răfuială politică”.