Externe

VIDEO // Luare de ostatici într-o bancă din Kiev

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un necunoscut a luat ostatici într-o filială a unei bănci din Kiev, în centrul de business „Leonardo”.

Despre acest lucru a anunțat viceministrul Afacerilor Interne, Anton Gerașcenko, transmite Noi.md.

Potrivit lui, bărbatul ar putea fi înarmat cu o bombă.

„Pe 3 august, ora 12:00, poliția a fost contactată de o reprezentantă a Universal Bank, care a anunțat că în filială a pătruns un bărbat necunoscut de 35 de ani. Acesta a declarat că are în rucsac o bombă și a cerut să fie chemată poliția.

Angajații instituției bancare au părăsit încăperea, iar șeful filialei a rămas din propria inițiativă în clădire. A fost demarată operațiunea specială a poliției “Grom” .Reprezentanții forțelor de ordine poartă tratative cu teroristul”, a scris Gherașcenko pe pagina sa de Facebook, transmite rg.ru.

El a menționat, de asemenea, că polițiștii care au sosit la fața locului au început să negocieze cu teroristul și i-au propus să se predea.

Locuitorii orașului sunt îndemnați să evite zona incidentului.

loading...

Comments are closed.